fara titlu


Peste munți - de gunoaie, evident - peste ape - ale minunilor - peste cîmpii, drumuri nepietruite, se află o țară. Este România, măreață vatră, pe care se încălzesc unii ale căror minți s-au cam încins. Aici, între Dunăre și Carpați, în plin secol XXI, poveștile cu vrăjitoare și atacuri magice nu numai că sînt crezute, dar ele țin prima pagină a ziarelor, cu ele se deschid buletinele de știri, ce mai, toată lumea se transpune în lumea lui Aliodor Manolea&Co.

Se dezbate intens modul în care o culoare a schimbat soarta țării. Astfel, violetul a învins roșul „comunist”, a învins, așadar, oameni buni, libertatea! Bucurați-vă!

Basmul continuă, proștii sînt în număr din ce în ce mai mare. Foamea lor de senzațional trebuie hrănită. Ei sînt viitorul, de ei trebuie avut grijă.

Babele și femeile cu carte puțină, dar naivitate mare și-au făcut cruce cu limba în cerul gurii și au decretat că nu au mai văzut așa minuni de cînd le fuseseră dezlegate cununiile.

Sătule să își vadă țara umilită, sub jugul flăcării violet, cinci vrăjitoare s-au adunat în județul care l-a dat nației – mai bine se abținea – pe cel căruia zicala „nu contează înălțimea, ci contează istețimea” i se potrivește. Este el, Emil Boc, bărbatul „mic la stat, mare la sfat”, care este acum în fruntea unui nou Guvern.

Vrăjitoarele au început, vineri seară, la Cluj, un ritual prin care vor să desfacă blestemul flăcării violet. Ritualul va dura nouă zile și tot atîtea nopți. Ele nu sunt numai din Cluj, ci și din Buftea și București și vor face descîntece pe malul Someșului, precum și în pădurea și cimitirul din comuna Baciu.

„Am potolit și am îndepărtat flacăra răului și a blestemului din Parlamentul României care a fost dat prin stol de păsări negre. Să se îndepărteze tot răul, tot farmecul din Parlament, să nu mai fie ceartă și dezbinare și să aibă liniște și să aibă loc împreunarea puterii și a forțelor”, a spus una din vrăjitoare, citată de Antena 3.

Acum înțeleg eu de ce toamna trecută cerul României era brăzdat de ciori și păsări migratoare. Nu pentru că ar fi anunțat venirea iernii, ci pentru că aduceau blesteme. Dar ceața din diminețile de toamnă? Ce-o fi ascuns?

Avem știrile pe care le merităm. Și conducătorii. Și trăim așa cum gîndim: prost.

(http://rasfatzika.wordpress.com)



Vezi comentariile ( 0 Comentarii)
Adauga un comentariu:
Nume:
Email:
Website:
Titlu mesaj:
Comentariu: