Boc pupă poala popii: Construcția de biserici, prioritate cu finanțare guvernamentală în Ialomița


Pe vremea când reducerea pensiilor și salariilor, ca măsură anticriză, era încă la stadiul de document în lucru la sertar, guvernanții făceau danii oficiale de sute de miliarde în contul unităților de cult, prin aceeași hotărâre prin care administrațiilor locale, spitalelor și școlilor le revenea mărunțișul rămas, aruncat ca la mort, în răspântie.

Așa cum spuneam în numărul trecut, în ciuda caracterului contra naturii al HG nr.417/2010 în ceea ce privește destinația și cuantumul sumelor alocate de Guvern, singurele proteste s-au referit la sutele de miliarde date pe finanțarea unor varii lucrări la biserici, pe fondul clamării unei crize economice severe și al negocierii tranșelor de împrumut de la FMI. În momentul de față, chiar și cel mai practicant dintre enoriași ar fi de părere că măsura alocării miliardelor către biserici, urmată, la mai puțin de o lună, de anunțul privind reducerea cu 15% a pensiilor și cu 25% a salariilor bugetarilor este cel puțin o dovadă de nesimțire, dacă nu chiar o mostră de iresponsabilitate la nivel guvernamental.

Cașcaval bugetar în exclusivitate pentru Biserica Ortodoxă de partid și de stat

Procentul de mai sus reduce orice calcul comparativ la ideea că, din confruntarea cu Biserica pentru finanțare guvernamentală, autoritățile laice – Primării, spitale, școli – au ieșit pe targă. O explicație dată în limbaj civilizat despre această situație este un exercițiu dificil chiar și pentru cel mai bine crescut dintre observatorii de caz.

În planul național guvernamental al alocărilor bugetare prin HG nr.417/2010, dezechilibrul între banii primiți de Administrații și cei ai căror beneficiare sunt unitățile de cult este mai mult decât evident. Dincolo de orice comparație, chiar și simpla pomană bugetară generală în contul bisericilor, în valoare totală de 545,7 miliarde, făcută pe fondul unei crize economice acute, nu poate avea niciun fel de explicații la nivel de oportunitate.

La nivelul județului Ialomița, paritatea alocărilor bugetare se păstrează doar la nivelul numărului de beneficiari – 21 de Primării și tot atâtea biserici. Privit din același unghi, fenomenul daniei guvernamentale pentru Ialomița are aceeași caracteristică mai mult decât ciudată a discrepanței extreme între sumele pentru Administrații și cele pentru unități de cult proprie alocării dirijate la nivel național. Demonstrația acestui raționament în ceea ce privește Ialomița se face în momentul în care se compară cele mai mici sume primite în județ de fiecare soi de autoritate în parte. Astfel, Primăria ialomițeană care a primit cea mai mică sumă de la guvern este Balaciu – 70 de milioane lei vechi, în timp ce bisericile „cenușărese” din județ sunt „Sfântul Gheorghe - Movilița Nouă”, Dridu Sălindaru, Mănăstirea Crăsani și biserica „Sf. Ilie” Munteni – Buzău, beneficiare fiecare a câte 100 de milioane lei vechi.

În afară de cele deja prezentate, un lucru cel puțin la fel de important de menționat este acela că unitățile de cult ialomițene care au primit bani de la Guvern prin HG nr.417/2010 aparțin exclusiv cultului ortodox. Orice comentarii pe acestă temă ar atrage instantaneu toate afuriseniile și anatemele fețelor bisericești cu funcții la nivel clerical și nu numai...

Protopopiatul Urziceni – marele câștigător al loteriei guvernamentale

Din cele 21 de biserici din Ialomița dăruite de Executivul Boc, 12 sunt arondate Protopopiatului Urziceni, 8 Protopopiatului Slobozia și una Protopopiatului Fetești. Se poate considera, astfel, că Protoieria Urziceni a tras lozul câștigător din banii publici cheltuiți aiurea de Guvernul Boc, sau că bisericile subordonate ierarhic șefului bisericesc de la Urziceni au uns mai bine rotițele mecanismului fin de finanțare guvernamentală a lucrărilor de reabilitare.

Conform datelor Guvernului, biserica „Sf. Treime” din municipiu a intrat în reabilitare

Pe lista de alocări bugetare pentru unități de cult se regăsește și noua biserică a Parohiei „Sf. Treime” din Urziceni, beneficiara unei sume de 200 de milioane lei vechi. Scurt-circuitul informațional Urziceni – București a făcut ca datele oficiale să consemneze uimitorul aspect al bisericii „Sf. Treime” din municipiu, care primește în mai bani de la Guvern pentru reabilitare, în momentul în care edificiul este departe de a fi gata la nivel de construcție „la roșu”. Faptul că, la nivel central, noua biserică din municipiu are nevoie de bani nu pentru construcție, ci pentru reabilitare nu mai constituie deja o noutate, după episodul flagrantei solicitări similare cuprinse în lista amendamentelor la proiectul Bugetului de Stat pe 2010 depusă de deputatul feteștean Cristina Pocora. Așa stând lucrurile, iată că și premierul Boc și funcționarii din subordine s-au grăbit să se facă de desene animate, din spirit de solidaritate cu parlamentarul ialomițean, probabil...

3 miliarde pentru casa episcopului Vincențiu

Un episod absolut aparte al acestei alocări bugetare cu dedicație pentru biserici îl constituie fără doar și poate măsura de trimitere în conturile Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a 3 miliarde lei vechi pentru „lucrări de reamenajare la reședința episcopală”. Mai pe scurt spus, prin hotărârea de Guven din mai, PS Vincențiu mai primește 3 miliarde în mai puțin de 2 luni pentru diverse lucrări la edificii de cult. De data aceasta, cele 3 miliarde din fonduri guvernamentale sunt destinate reconstrucției reședinței episcopului de la Slobozia. Anterior, dar nu cu multă vreme înaintea alocării guvernamentale, generozitatea excesivă a președintelui Ciupercă a îngrășat conturile Episcopiei cu alte 3 miliarde, dăruite pentru împodobirea cu mozaic a Catedralei Episcopale din municipiul reședință de județ...

Pomelnicul ialomițean, pe larg

În final, prezentăm pomelnicul bisericilor ialomițene beneficiare ale celor 7,1 miliarde lei de la Guvern, pomelnic cuprins în Anexa 1 a HG nr.417/2010, ca să știe și contribuabilul pauper pe ce nevoi stringente se cheltuiesc banii pe care îi plătește la Stat pe taxe și impozite: biserica „Sf. Gheorghe - Movilița Nouă” (lucrări de reabilitare) -100 milioane lei vechi, Parohia Grecii de Jos (lucrări de reabilitare) - 250 milioane lei, Parohia Fierbinții de Sus (lucrări de reabilitare a bisericii Stroiești) -200 milioane lei, Parohia Dridu (lucrări de reabilitare a bisericii Dridu – Movila), biserica „Adormirea Maicii Domnului” Bărcănești (lucrări de reabilitare) – 200 milioane lei, biserica Dridu Sălindaru (lucrări de reabilitare) – 100 milioane lei, biserica „Sf. Treime” Urziceni (lucrări de reabilitare) – 200 milioane lei, lucrări de reabilitare a bisericii Cătrunești, Sinești - 200 milioane lei, Parohia Platonești - lucrări de reabilitare a bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena” -150 milioane lei, lucrări de reabilitare a bisericii „Sf. Nicolae”, Reviga -150 milioane lei, Parohia Ciulnița - lucrări de reabilitare a bisericii -150 milioane lei, Parohia Grivița - lucrări de reabilitare a bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” -150 milioane lei, Parohia Malu Roșu - lucrări de reabilitare a bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” - 200 milioane lei, Parohia Coșereni - lucrări de reabilitare a bisericii „Sf. Dumitru și Gheorghe” -200 milioane lei, lucrări de reabilitare a Mănăstirii Crăsani, Balaciu - 100 milioane lei, lucrări de reabilitare a bisericii Maia - 200 milioane lei, Parohia Munteni Buzău - lucrări de reabilitare a bisericii „Sf. Ilie” - 100 milioane lei, continuare lucrări de finalizare biserica Ghica, Ciulnița - 800 milioane lei, Episcopia din Slobozia - lucrări de reamenajare la reședința episcopală – 3 miliarde lei, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, cartier Bora, Slobozia - 300 milioane lei, biserica Fierbinți de Jos – 150 milioane lei.

(Dora CIȘMAȘU)



Vezi comentariile ( 0 Comentarii)
Adauga un comentariu:
Nume:
Email:
Website:
Titlu mesaj:
Comentariu: