Mesagerul de Urziceni
fara titlu
Am avut nefericita idee de a face o scurtă vizită șantierului organizat în curtea bisericii „Sfânta Treime”, iar gustul amar cu care am plecat de la fața locului se poate compara lesne cu starea de spirit de după cele mai severe eșecuri.
Din biserica veche de 143 de ani, rămăseseră doar zidurile, intrarea în locașul de cult căscându-se hidos, ca o gură știrbă. În jur, curtea zăcea în dezordine, plină de moloz, resturi ale instalației termice, strane și policandre. La trei metri de zid, un foc ce încă mai fumega, înghițise pe cât putuse lumânările și pomelnicele ce până mai ieri își jucau rolul important în ritualul Liturghiei.
În interior, imaginea unui jaf gândit din timp, cu răbdare, răzbătea brutal din spatele picturii desprinse de zid, din lanțurile goale ale vechiului policandu central și din pânza zdențuită a mesei împărătești.
Valorile lăsate de izbeliște
Imagina părăginită a locașului de cult a fost scuzată timid de preotul Claudiu Buză, cel care a ajuns la biserică la cinci munute după ce o umbră în salopetă ne-a observat prezența. „Muncitorii sunt la masă”, a spus domnia sa, în momentul discuției despre obiectele încă la locul lor, lăsate nesupravegheate în biserică. Catapeteasma cu patru icoane neobizantine de o frumusețe rară și o valoare deosebită își aștepta resemnată demontarea. În partea stângă, icoana Sfântului Nicolae stătuse în calea a ceva ce îi înfundase o parte a suportului de lemn. În dreapta, peste imaginea Sfântului Ioan Botezătorul, atârna un cablu electric neizolat, cu tăietură proaspătă. În registrul de mijloc, scena Încoronării Sfintei Fecioare și cea a Cinei cea de Taină abia se mai distingeau de sub stratul de praf și fum, semn că nimeni din cei în drept nu s-a înghesuit de ani buni să curețe măcar icoanele din catapeteasmă. Date fiind însă cartoanele ce plombau destul de des lipsa scenelor picturale, se pare că alții și-au luat achiziționat din vreme piese de valoare dintr-o biserică istorică a municipiului...
Cât despre mormântul ctitorilor bisericii „Sfânta Treime”, în dreapta intrării te întâmpina un perimetru acoperit de scânduri diforme, pe două dintre acestea fiind fixate plăcuțele cu celebrele inscripții ale plăcii funerare. La cum arăta biserica la momentul vizitei noastre, pentru oricare s-ar fi străduit nițel să plece cu ele dinăuntru, succesul era garantat!
Urmează construcția nouă după un proiect la a doua mână
Mai curând decât ne obișnuise societatea cu care Primăria Urziceni lucrează de ani buni „în regie proprie”, zidurile vechiului locaș de cult vor lăsa locul viitorului edificiu din beton armat, rigips și termopan, conform celui de-al doilea proiect impus la Urziceni de noua conducere a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Structura de rezistență a noii biserici, un proiect mai ieftin și la propriu și la figurat decât cel de reconsolidare a vechiului locaș de cult, a câștigat bătălia în preferințele decidenților, în fața propunerii defunctului Episcop Damaschin, ale cărui planuri vizau construcția noii biserici în jurul celei vechi și, ulterior, dărâmarea zidurilor acesteia din urmă. În cele din urmă, simplitatea actualului proiect pus în aplicare a primat, argumentul economic fiind cel dintâi băgat la înaintare.
Privind în urmă
Biserica „Sfânta Treime”, datând din anul 1866, ctitorie a colonelului Ștefan Kristofor Stoika de Alzo – Venetzei, ginerele marelui clucer Ispas Făgărășanul, a rezistat vicisitudinilor vremii, în special datorită eforturilor enoriașilor bine păstoriți de preoții ce au slujit la altarul său. Locașul de cult a fost considerat, încă de la ctitorie, catedrala orșului Urziceni, valoarea sa istorică și culturală de necontestat impunând-o în conștiința comunității. Biserica este în sine o mărturie a existenței istorice a zonei Urziceni, acest fapt putând fi lesne înțeles chiar și numai luând act de vechimea și valoarea obiectelor de cult, împreună cu monumentele funerare ale ctitorilor: cele 10 candele de argint dăruite bisericii, fiecare purtând inscripția „Această candelă s-a făcut de robul lui Dumnezeu M. Clucer, Ispas Făgărășanu cu soția sa Maria și de colonelul Ștefan Stoika cu soția sa Zoe, 1864, august 15”, policandrul din aramă cu inscripția „Senatorul et cavaleru Stoika Ștefan cu Zoe consoarta, pro memoria 1866, fabricat Kalte Maier, București”, Sfânta Evanghelie din 1859, îmbrăcată în argint, și dăruită bisericii de către colonelul Ștefan Stoika în 1869, icoana împărătească ferecată în argint a Maicii Domnului, datând 10 mai 1901, icoana de zestre din 1821 a soției marelui clucer Ispas Făgărășanu, potirul de argint lucrat manual, inscripționat în limba greacă “colonel Stoica și soția sa Zoe”, piatra de marmură de pe peretele stâng din pronaos, făcută de preoțimea județului Ialomița, spre pomenirea preotului Nicolae Furnică, fost preot paroh, căzut în războiul de întregime a neamului la 1916. Ca un sigiliu al valorii isorice și culturale a edificului, la intrarea în biserică, în pronaos, se află mormintele ctitorilor, după inscripții putându-se citi: „Aci odihnesc pentru veșnicie rămășițele pământești ale familiei ctitori ai acestei sfinte biserici, col. Stefan Xristofor Stoika de Alzo Venetziei 1808-1878, soția sa Zoe fiica M. clucer Ispas Făgărășanu 1828-1898, copiilor Victor 1851-1855, Vasile 1875-1889 și nepoata sa Zuhnia 1881- 1882”. Am considerat necesară prezentarea celor de mai sus, astfel încât să se poată construi cât mai fidel posibil imaginea locașului de cult demolat din rațiuni tehnice relative asupra rezistenței structurii.
În ceea
ce ne privește, am încercat, încă de la momentul anunțării intenției de
demolare, în aprilie 2009, să atragem atenția celor în măsură să decidă
sistarea acestui proiect. Unii au fost surzi și muți, în speță, Direcția pentru
Cultură, Culte și Patrimoniu Ialomița. Pe alții am reușit să-i facem atenți
până la iritare, asemeni Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Astfel că azi, când demolatorii sunt în toiul muncii în teren, nu ne rămâne decât să cerem iertare cui se cuvine pentru ceea ce am făcut, dar mai ales pentru ceea ce n-am putut face în scopul sălvării bisericii „Sfânta Treime” de la demolare, neputând mima, asemeni altora, firava mulțumire că „viitoarea biserică va fi foarte puțin diferită de cea veche”, așa cum spunea părintele Buză.
(Dora CIȘMAȘU)
|
|