Năravul de mai ani al Executivului, indiferent de componență și de legislatură, de a solicita Consiliului, contrar prevederilor legale în domeniu, alocare de fonduri pentru diverse lucrări deja finalizate, s-a repetat la ultima sedintă a Legislativului și în ceea ce privește montarea a 5 aparate de aer condiționat la Spitalul Municipal.
Cererea venită prin vocea viceprimarului Diculescu a creeat în plen stări de spirit diferite. Pe de o parte, edilului nr. 2 i s-a reproșat că obigă consiliul să ia hotărâri ilegale, iar pe de altă parte seninătatea cu care a recunoscut că Primăria a inversat în mod deliberat procedurile
Când te porți frumos, ți se dă mai mult
Șeful democraților municipali acuza în plen amenințările la care sunt supuși de către edilul șef unii membrii ai forului de decizie local, referindu-se, așa cum a priceput de fapt tot auditoriul, la repetatele episoade povestite, în care Sabin Neidoni, directorul interimar al Spitalului Municipal, a fost atenționat pentru diferitele „ieșiri din front” la votul proiectelor de hotărâre propuse de Primărie, arătându-i-se pisica sub forma închiderii robinetului prin care mai picurau bani la instituția sanitară dinspre Administrație.
De data aceasta, s-a produs un alt fenomen. Directorul Neidoni s-a abținut să ajungă la reuniunea Consiliului, acolo unde, așa cum aveam să vedem, propunerile Executivului au fost luate la puricat și aprobate pe sprânceană, după discuții detaliate, iar gestul i-a fost răsplătit cu montarea nu a 3 aparate de aer condiționat, așa cum solicitase, ci cu cinci...
Viceprimarul – instrumentul preferat de scos castanele al edilului șef
Nici nu terminase președintele de ședință de menționat configurația ordinii de zi a ședinței, că viceprimarul Diculescu s-a și văzut pus în situația de a cere Consiliului să aprobe suma de 75 de milioane lei vechi pentru plata aerelor condiționate deja montate la spital. Care a fost firma câștigătoare a „loteriei”, contează așa de puțin, încât nici cei mai chițibușari dintre aleși n-a întrebat de ea, așa ca la alte lucrări de prin municipiu. Desigur că nu băieții cu aerele constituiau problema, ci tocmai tardivitatea demersului Primăriei. Sau graba, privind din alt unghi.
În orice caz, cum edilul șef își respectă toate promisiunile, printre care și aceea că nu va mai participa la nicio ședință de Consiliu până la finalul mandatului, viceprimarul Diculescu a rămas să ceară: „Spitalul a cerut niște bani pentru aparate de aer condiționat. Inițial au fost 3, s-au luat 5. Ș-au și montat astăzi. Costă 15 milioane bucata, ori 5, înseamnă 75 de milioane...”
Un tampon numit dr. Oprea
Fitilul dinamitei n-a explodat în curtea Executivului, așa cum s-ar fi așteptat totă lumea care își băgase deja adânc degetele în urechi, în așteptarea iureșului dinspre banca democrată. Din această cauză n-a auzit nimeni ce a articulat liberala Mihaela Oprea în nasturii bluzei. S-a dedus mai târziu, din discuții, că ripostase la acuzele de ilegalitate ale colegului Babagianu, mergând pe ideea „a ceva de ordin uman”. Adică? Nu se știe cu exactitate, fiincă nici cu varianta ajutătoare „nu este legal, dar este necesar”, cu care consilierul Balcă a încercat să-i traducă spusele pentru consemnare în procesul – verbal nu a fost de acord... Oricum, ceea ce era de priceput, a fost priceput. Liberala Oprea și-a intrat în rolul de tampon între Primărie și Consiliu. Pe lângă portavocea scurtcircuitată Nunu, prin accederea în forul de decizie local a d-nei doctor, Executivul a mai câștigat un personaj care să-i țină trena. Sau palma.
În final, alocarea sumei bugetare pentru Spital a fost aprobată, însă suntem siguri că la baza acestui act au stat nu insistențele unui doctor din Consiliu, ci știința respectării directivelor și disciplina unui consilier din Spital...