Cetățean din Urziceni, anchetat de DIICOT pentru interceptări telefonice ilegale


Alături de alți 49 de prezumtivi făptuitori din țară, ialomițeanul este învinuit că a instalat aplicații electronice pe telefoane țintă și a utilizat produsele software pentru a realiza inteceptări ilegale ale convorbirilor telefonice, SMS-urilor, e-mail-urilor primite/transmise de către alte persoane.

Procurorii DIICOT au desfășurat, miercuri dimineață, 53 de percheziții domiciliare în București și în alte 20 de județe în cadrul unei ample anchete în care 50 de persoane sunt suspectate că ar fi achiziționat de unul din învinuiți un soft pentru realizarea de interceptări neautorizate, anunță Mediafax.

Acțiunea de miercuri a fost declanșată de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba, Biroul Teritorial Hunedoara și Serviciul Teritorial Iași și a vizat destructuratea unor grupări infracționale implicată în realizarea de interceptări neautorizate ale convorbirilor telefonice, discuțiilor în mediul ambiental, transmisiilor tip SMS și transferului neautorizat de date din sisteme informatice.

Astfel, au fost efectuate 53 de percheziții domiciliare în imobile aparținând învinuiților din municipiul București (11) și Iași (11) și județele Ilfov (2), Mehedinți (3), Cluj (4), Timiș (3), Bacău (2), Botoșani (2), Suceava (2), Argeș (2), Alba (1), Hunedoara (1), Satu Mare (1), Buzău (1), Arad (1), Sibiu (1), Galați (1), Neamț (1), Ialomița (1), Dolj (1) și Vâlcea (1).

Anchetatorii au stabilit că învinuitul Oproiu N. a deținut, a utilizat și a comercializat, direct și prin intermediul rețelei internet, produse software destinate interceptării ilegale a comunicațiilor, transmisiilor de date efectuate prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă, precum și a discuțiilor ambientale, programul fiind compatibil cu aproape toate dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tipul Symbian sau Windows Mobile, inclusiv cu cele tip BlackBerry sau iPhone.

Softul era disponibil în varianta Light și variantele avansate Pro și ProXRecorder.

Varianta Light asigură transferul de pe telefonul monitorizat a informaților privind numerele de telefon apelate și cele care au apelat telefonul monitorizat, durata convorbirilor efectuate, și transmiterea către un cont anterior configurat a conținutului SMS-urilor primite/ transmise de la telefonul țintă.

Varianta Pro a programului asigură în plus ascultarea comunicațiilor ambientale, iar varianta ProX asigură și ascultarea convorbirilor telefonice purtate cu ajutorul telefonului țintă. În prealabil, programul asigură transmiterea unui SMS de avertizare la inițierea/primirea unui apel telefonic.

Aplicația conferă utilizatorului posibilitatea monitorizării comunicațiilor și discuțiilor ambientale purtate de la terminalele vizate, precum și a transferului neautorizat de date din sisteme informatice, putând avea implicații grave asupra siguranței naționale, vieții de familie, a mediului concurențial și de afaceri, susțin anchetatorii.

Procurorii DIICOT au identificat 50 de învinuiți care, începând cu luna ianuarie 2009, au apelat la serviciile lui Oproiu N., achiziționând de la acesta una din variantele programului.

Învinuiții au instalat aplicațiile cumpărate pe telefoane țintă și au utilizat produsele software, realizând inteceptări ilegale ale convorbirilor telefonice, SMS-urilor, e-mail-urilor primite/transmise de către alte persoane.

Procurorii DIICOT fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni informatice și infracțiuni prevăzute de Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României.

Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al SRI și împreună cu ofițeri de poliție din cadrul IGPR - DCCO, BCCO Iași și BCCO Alba.



Vezi comentariile ( 8094 Comentarii)
Adauga un comentariu:
Nume:
Email:
Website:
Titlu mesaj:
Comentariu:
 



Parerea ta!