Ialomița schimbă prefectul, iar primarul Urziceniului - uniforma de partid


foto_schimbare_prefect2.jpg

Șase prefecți au fost schimbați din funcție, miercuri, prin decizia Guvernului. Trei dintre ei au fost numiți inspectori guvernamentali, iar ceilalți au fost retrogradați subprefecți. De menționat este că cinci dintre aceștia au fost, până anul trecut, membri ai Partidului Democrat înainte să fie obligați, potrivit legii, să aleagă între viața politică și funcția administrativă.

Schimbați din funcție au fost prefecții de Dolj, Ialomița, Teleorman, Brașov, Argeș, și Hunedoara. Trei dintre ei, Nicolae Giugea, Marinică Cazacu și Ionel Izină au fost numiți inspectori guvernamentali, rămânând să ocupe această funcție în ierarhia înalților funcționari publici. Ion Cârstoiu, Aurelian Leonard Danu și Cristian Marius Vladu au fost retrogradați în funcția de subprefecți. În locul acestora au fost numiți subalternii lor, care au făcut parte din Partidul Național Liberal înainte de a fi obligați să renunțe la activitatea politică.

Giugea, Danu și Vladu au declarat că nu au primit nicio înștiințare oficială."Nu am fost informat oficial, ci doar am aflat telefonic, am primit o sesizare de la ministerul Administrației. Nu am nicio motivație, consider ca mi-am făcut bine treaba", a declarat Nicolae Giugea, fost prefect de Dolj."Oficial nu am primit nimic, dacă nu va avea temei din punct de vedere legal, o voi ataca în instanță", a declarat și Marius Vladu.

Potrivit Guvernului, decizia de înlocuire din funcție a fost necesară pentru a îmbunătăți și eficientiza capacitatea administrativă a înalților funcționari publici. Partidul Democrat nu a vrut să comenteze schimbarea prefecților.

Pleacă Cazacu, se întoarce Caramitru

După toate probabilitățile, succesorul prefectului Cazacu la șefia administrației județene ialomițene va fi Stelian Caramitru. Ex-președinte al organizației PNL Urziceni, Stelian Caramitru a fost viceprimar al municipiului între 1997 și 2000. Ales consilier județean la scrutinul local din 2004, dl. Caramitru a fost numit, un an mai târziu, în funcția de șef al Direcției Import – Export și Inspecție a Punctelor de Frontieră din cadrul Agenției Naționale Sanitar Veterinare. Referitor la recenta sa nominalizare, Stelian Caramitru și-a afirmat decizia sa de anu comenta deocamdată decizia Executivului, până la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern.

Virează primarul liberal către PD?

Coincidență sau fapt deloc întâmplător, nominalizarea noului prefect al județului a fost urmată, în plan local, de o adevărată lovitură de teatru în materia „reorientărilor” politice. La început un zvon lipsit de consistență, informația potrivit căreia primarul liberal Constantin Sava ar intenționa să treacă la Partidul Democrat a început să fie din ce în ce mai vehiculată în aceste zile. Joi dimineața, neizbutind să luăm legătura cu primarul Urziceniului, am solicitat senatorului democrat Maria Petre un punct de vedere oficial. Europarlamentarul a confirmat că există discuții pe temă în sensul că edilul Urziceniului și-ar fi făcut cunoscută intenția de a intra în PD. Maria Petre s-a rezumat la a declara că analiza și decizia în cazul de față va fi la latitudinea organizației municipale a PD. Surprinzător, nici președintele democraților din Urziceni nu a infirmat varianta. Aflat în concediu în străinătate, Gheorghe Babagianu a considerat că orice este posibil, înscrierea primarului Sava în PD fiind clasificată ca un gest de „întărire a rândurilor partidului”.

Gheorghe Petre: „S-o facă cu documente dacă are sânge în instalație”

Deși echivocă, poziția președintelui PNL Ialomița, Gheorghe Petre, față de potențiala „dezertare” din partid a primarului Urziceniului, invită parcă la o „citire printre rânduri”. Construcțiile verbale ale liderului liberal, precum și considerațiile la adresa atitudinii lui Constantin Sava spun mai multe decât orice comentariu suplimentar. Gheorghe Petre s-a arătat dezamăgit de o asemenea schimbare de strategie politică declarând că au existat niște discuții pe acest subiect, discuții care nu l-au mirat din moment ce dl. Sava a trecut până acum pe la destule partide. În plus, l-a invitat pe edilul șef al Urziceniului, dacă vrea să fie luat în seamă, să vorbească pe documente: „Ce să vă spun, vă dați seama că dl. primar Sava, din declarațiile pe care le-a făcut pe parcursul ultimului an, a trecut pe la toate partidele. Este decizia dânsului, dacă are curaj și dacă este un bărbat adevărat, să o facă pe documente. Dacă are, vorba lui Berceanu, „sânge în instalație” să o facă cu documente scrise.”

Primarul Sava nu exclude posibilitatea „schimbării de macaz”

Joi la prânz am reușit să-l contactăm până la urmă și pe actualul edil al municipiului. Concis, primarul Sava a declarat că se abține de la orice comentarii asupra cazului dar nu a exclus posibilitatea de a deveni, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, coleg cu unul dintre cei mai fervenți adversari politici ai săi, Gheorghe Babagianu. Nu în ultimul rând, pentru a pune capăt oricăror speculații, primarul a declarat că organizația municipală a PNL susține numirea fostului președinte liberal Stelian Caramitru în funția de prefect, dar nu este de acord cu faptul că, măcar formal, PNL Urziceni nu a fost consultat în acest caz, trecând cu vederea faptul că resorturile unei astfel de consultări lipsesc în totalitate de vreme ce noul prefect nu mai este de mult timp membru al organizației de partid pe care a condus-o vreme de aproape un deceniu la Urziceni.



Vezi comentariile ( 0 Comentarii)
Adauga un comentariu:
Nume:
Email:
Website:
Titlu mesaj:
Comentariu: