La mai mult de un an distanță de la reorganizarea Pieței Agroalimentare, după vânzarea spațiilor comerciale și construcția unei noi hale, statutul unora dintre edificii este încă neclar.
Marcel Bogasievici, administratorul Pieței Agroalimentare din municipiu a declarat că hala cu 32 de spații, în care își desfășoară activitatea comercianții din fostul Bazar al Urziceniului, funcționează fără autorizație, din cauza faptului că nici până în prezent nu s-a semnat contractul de predare-primire între constructor și Primărie. Mobilul funcționării: „Funcționează prin bunăvoința d-lui primar, că s-a săturat să țină acești oameni în zona castelului de apă unde era impropriu. (...) Avem două spații care nu au fost repartizate, și nici nu vor fi, pentru că asta înseamnă să le scoată la licitație. Nefiind hala autorizată, pentru că nu este primită de Primărie, ea fiind încă a constructorului... Eu așa știu, că nu s-a semnat protocolul de predare – primire. Doar atunci se putea face recepția, autorizarea din punct de vedere sanitar, de mediu, de funcționare și așa mai departe.”
În ceea ce privește hala mare de lactate, aceasta a rămas deschisă pentru comercianți, însă nu are nici ea autorizație de funcționare, fiindcă nu îndeplinește normele europene în materie de dotări conforme cu standardele de igienă a alimentelor. O veste bună însă pentru cei interesați de valorificarea produselor lactate într-un astfel de spațiu vine tot de la administratorul Pieței: „Hala de lactate, am auzit și eu de la cineva că se vginde. Nu, producătorii de lactate să stea liniștiți cel puțin până la 1 ianuarie 2008. după această dată, s-ar putea să nu li se mai permită să comercializeze. Normal că trebuie să se ia niște măsuri. Ori să fie transformată, ori să fie vândută, că n-are rost să stea așa.”
Deocamdată, chiar și în starea în care se află, hala de lactate mai aduce niște bani la buget, adunând în medie, în timpul săptămânii, 5 – 6 comercianți pe zi, iar în week-end, cam 50, cu tot cu producătorii din comunele din jurul municipiului.